Lista firmelor amendate de Consiliul Concurenței pentru că s-au înțeles la ce prețuri să vândă utilaje agricole

Consiliul Concurenței a sancționat nouă companii active pe piața comercializării de mașini, utilaje și echipamente specializate agricole din România cu amenzi în valoare totală de 126.981.967 lei (aprox. 26,5 milioane euro).

Comunicatul instituției:

În urma investigației, declanșate în 2017, autoritatea de concurență a constatat că cele 9 companii au fixat prețurile de vânzare pentru produsele marca „Claas” și, respectiv, „Amazone”, în perioada 2014-2018.

Astfel, în contextul înființării, la nivelul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a unei baze de date cu prețuri de referință pentru finanțarea din fonduri europene a proiectelor în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, companiile au stabilit împreună prețurile, astfel încât să nu se concureze.

Companiile sancționate sunt:

1.                  CLAAS GLOBAL SALES GmbH                                              65.644.483,62 lei (13,73 mil euro)

2.                  AMAZONEN-WERKE H. Dreyer GmbH&Co.KG                   28.746.093,91 lei (6,01 mil euro)

3.                  CLAAS REGIONAL CENTER SOUTH EAST EUROPE S.R.L.     20.563.470,06 lei (4,3 mil euro)

4.                  SERV CLASS S.R.L.                                                                  4.163.368,81 lei (871.125 euro)

5.                  AGROCOMERT HOLDING S.A.                                               2.767.834,18 lei (579.129 euro)

6.                  PROINVEST S.R.L.                                                                  2.667.877,03 lei (558.215 euro)

7.                  PROAGROSERVICE S.R.L.                                                       1.264.093,99 lei (264.493 euro)

8.                  URSA MARE COMPROD S.R.L.                                               850.699,17 lei (177.996 euro)

9.                  TEHNOLAND S.R.L.                                                                314.046,62 lei (65.710 euro)

Companiile Agrocomert Holding SA și Ursa Mare Comprod SRL au recunoscut participarea la practica anticoncurenţială şi au beneficiat de reduceri ale amenzilor.

Investigația a fost declanșată pe baza informațiilor primite pe Platforma Avertizorilor de Concurență.

În scopul înțelegerii depline a contextului economic și juridic în care companiile investigate și-au desfășurat activitatea, autoritatea de concurență a colaborat cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Platforma avertizorilor de concurență, disponibilă pe pagina web a autorității de concurență -www.consiliulconcurenței.ro, este un instrument prin intermediul căruia cetățenii pot semnala anonim o posibilă încălcare a Legii concurenței.

Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în înţelegeri anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, să îşi recunoască participarea la încălcare şi să furnizeze dovezi privind înţelegerea respectivă. Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor sau chiar de imunitate totală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

accident

Accident pe DN1, între localitățile Dridif și Beclean. Trafic oprit

Accidentul rutier s-a produs, luni dimineață, pe DN1, între localitățile Dridif și Beclean, din județul Brașov. Două autoturisme au intrat în coliziune. În urma...
polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...