„Metoda flagrantul” pusă în practică de patru cetățeni bulgari, cu SIM-uri din România. Cum au făcut 500 000 de euro

O metoda de inselaciune mai putin obisnuita a fost pusa la cale de un grup de bulgari. Acestia veneau in Romania, cumparau cartele prepay si sunau diverse persoane carora le spuneau ca sunt vizate de infractori si ca ei vor sa la faca un flagrant.

Comunicatul DIICOT

„La data de 10.12.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigații Criminale au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza municipiului București, în baza unui ordin european de anchetă transmis de Parchetul Specializat din Sofia, Bulgaria, la locuința unor persoane suspectate de săvârșirea constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune.

În cauză s-a reținut faptul că, grupul infracțional organizat era format din cetățeni bulgari și acționa pe teritoriul României și Bulgariei.

O parte dintre membrii grupului infracţional organizat, aşa-numiţii „vartachi”, sunau la întâmplare la diferite numere de telefon fixe şi sub diverse pretexte induceau în eroare şi înşelau persoanele vătămate, de la care solicitau şi obţineau sume importante de bani şi/sau bunuri de valoare.

Al doilea palier al grupului avea rolul de a recruta și controla curierii care preluau sumele de bani şi/sau obiectele de valoare de la victime.

Curierii erau persoane recrutate la întâmplare care susţineau activ gruparea, folosindu-se de informațiile furnizate de către cei de pe primul palier.

Pentru a-și ascunde activitatea infracțională, inculpații închiriau camere în hoteluri şi pensiuni unde nu erau necesare documente de identitate, achiziționau cartelele SIM de la diferite chioşcuri, benzinării şi supermarketuri și folseau doar aparate mobile achiziționate din târguri și piețe. O parte din dispozitivele mobile erau ascunse în şanţurile de pe marginea drumurilor, înainte de a intra pe teritoriul Bulgariei, în timp altele erau distruse.

Prejudiciul estimat în cauză se ridică la aproximativ 500.000 de euro.

În urma percheziției domiciliare, au fost ridicate 84 de cartele SIM și 10 telefoane mobile.
Trei inculpați au fost prezentaţi Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Bucureşti în vederea punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă emise de autorităţile bulgare.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul SIAS.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...