Pe cine propun premier PSD, USR-Plus și AUR

Trei din cele cinci partide care au reușit să intre în parlament după alegerile de duminică și-au anunțat deja propunerile de premier.

Astfel, Marcel Ciolacu, președintele PSD a declarat că va merge la Cotroceni cu propunerea ca medicul Alexandru Rafila să fie prim-ministru.

USR-Plus și-a asumat guvernarea propunându-l premier pe Dacian Cioloș, cel care a mai fost prim-ministru în guvernarea tehnocrată după demisia lui Victor Ponta în urma tragediei de la Colectiv.

Unul dintre liderii AUR, Dorin Lulea, a anunțat că propunerea lor pentru funcția de premier este Călin Georgescu, ”un român patriot”.

”AUR și-a prezentat din campanie propunerea de premier și nu îi vom înșela pe români. Călin Georgescu este un român patriot ce se ridică la înălțimea unei asemenea funcții. Nu este membru de partid, AUR propune români competenți, indiferent de statutul lor politic.” – a anunțat vicepreședintele AUR pe Facebook.

UDMR nu va propune un premier, susțin surse politice, dar va intra la guvernare în schimbul unor ministere.

Până acum PNL nu a anunțat propunerea de premier, astăzi urmând ca liderii din teritoriu ai liberalilor să se întâlnească cu președintele Iohannis pentru a nominaliza un candidat.

Printre numele vehiculate se numără actualul premier interimar, generalul Ciucă, dar și ministrul de Finanțe, Florin Câțu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...