Zile libere pentru părinții ai căror copii au suspendate cursurile care presupun prezenţa fizică. Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților

În cazul acestui proiect de lege, Camera Deputaților este for decizional, ceea ce înseamnă că legea merge pentru promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Legea are ca obiect de reglementare ”crearea cadrului legal pentru acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa fizică în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARSCOV-2, precum şi părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului cu handicap grav neşcolarizat, ori care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere o persoană adultă încadrată în grad de handicap grav sau în 3 grad de handicap grav cu asistent personal, în condiţiile limitării sau suspendării serviciilor de zi de care acestea beneficiază.”

Inițiatorii proiectului au extins această măsură şi pentru părinţii ai căror copii suferă de o boală cronică, chiar dacă nu sunt suspendate cursurile.

„Se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a rezultatului anchetei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, efectuată de direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, şi având în vedere hotărârile comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, respectiv Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti.”

Condițiile în care părinții beneficiază de prevederile legii:

  1. au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară;
  2. celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere;
  3. locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemuncă.

Legea se aplică nu doar pentru părinții biologici, ci și pentru cei care au copii luați legal în adopție, dar și pentru tutori, reprezentanți legali ai minorilor în cauză.

Angajatorii sunt obligați să acorde zilele libere prevăzute de această lege, însă există și excepții, unde angajatorul trebuie să își dea acordul: ”în cazul angajaţilor din unităţile sistemului energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele nucleare, din unităţile cu foc continuu, din unităţile de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, din reţeaua de transport feroviar, din unităţile care asigură transportul în comun şi serviciul de salubrizare a localităţilor, aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă, din unităţile de comerţ alimentar, servicii financiare, distribuţie de carburanţi, producţie şi distribuţie de medicamente şi echipamente sanitare, precum şi în cazul personalului din unităţile farmaceutice.”

Senatul adoptase acest proiect, iar astăzi a trecut și de Camera Deputaților. Ultima fază este cea a promulgării de către președintele Klaus Iohannis.

surse Camera Deputațiulor și news.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

dezinsectie

Dezinsecție pentru combatarea țânțarilor în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea acțiunilor de dezinsecție și larvicidare a luciilor de apă din Brașov. Acestea vor avea loc în perioada 2-6 septembrie în...

Acțiuni de dezinsecție în Brașov anunțate de Coral Impex

Coral Impex anunță demararea acțiunilor de dezinsecție pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea se vor derula în perioada 26-31 august, între...
algabeth

Cum poți crește valoarea unei proprietăți cu piatră naturală. Sfaturile specialiștilor...

Secretul unei proprietăți valoroase constă în alegerea corectă a materialelor de construcții. Specialiștii Algabeth ne explică diferențele dintre marmură, granit, travertin, calcar, sandstone sau...

Coral Impex anunță acțiuni de deratizare în Brașov

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea unei acțiuni de deratizare pe domeniul public din Brașov. Comunicatul Coral: În baza contractului de delegare...

Acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare pe domeniul public și privat...

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare pe domeniul public și privat din Brașov. Potrivit unui comunicat...
stona

Cum se poate transforma radical o baie cu piatră naturală. Sfaturi...

Ești în căutarea materialelor perfecte pentru amenajarea sau modernizarea unei băi? Nimic mai simplu! La STONA găsești o varietate de materiale din piatră naturală care sunt...
angajat SC Coral Impex SRL deratizare Brasov

Coral Impex anunță demararea acțiunii de deratizare în Brașov

Societatea Coral Impex anunță demararea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și privat al municipiului Brașov. Comunicatul Coral Impex În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...
tratamente stropire coral

Acțiuni de combatere a țânțarilor, căpușelor și tratamente fitosanitare în Brașov....

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare în municipiul Brașov. „În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...