De luni, 9 noiembrie, România intră în carantină parțială din cauza exploziei de cazuri covid din ultima perioadă. În ciuda crizei majore, președintele nu renunță la organizarea alegerilor parlamentare din 6 decembrie.
Potrivit anunțului făcut în această seară de Iohannis, școlile se închid, circulația populației pe timpul nopții este interzisă, magazinele se închid la ora 21, iar masca devine obligatorie când ieși din casă.
În ciuda acestor noi restricții, președintele României nu renunță la organizarea alegerilor parlamentare din 6 decembrie. Iată ce explicație a oferit:
”Există discuții publice despre oportunitatea alegerilor în pandemie. Vă spun foarte clar, democrația nu poate fi pusă în paranteză, democrația trebuie garantată și se garantează prin alegeri libere. Națiunile puternice țin la alegeri democratice, chiar și în condiții de criză.
Ce exemplu mai bun decât alegerile din SUA, să ne uităm la democrațiile consolidate, cu tradiții vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegeri în condiții de criză. În SUA sunt 100.000 de îmbolnăviri zilnice, au avut totuși prezența record. Au fost toți disciplinați, cu mască, au mers și au ales.
În Statele Unite s-au organizat alegeri în 1944, în plin război. Așa trebuie în democrație, așa fac națiunile puternice, și națiunea română este una puternică. Vom trece împreună prin această criză”, a declarat președintele, citat de digi2.4o.








