Medicii de familie au trecut, oficial, în prima linie pentru tratarea pacienților cu Covid-19. Fără echipamente de protecție cumpărate de stat și fără aparatură de ultimă oră

După mai multe luni în care medicilor de familie le-au fost pasate tot felul de responsabilități, oficial, acum, sunt cei care monitorizează, prin telefon, pacienții cu Covid-19. Unii pacienți ajung, însă, la cabinet, chiar dacă medicii nu au combinezoane sau aparatură de ultimă generație.

Medicii de familie recunosc că responsabilitatea cu privire la pacienții Covid-19 a trecut, acum, oficial, în sarcina lor, cu atât mai mult cu cât, în prezent, protocolul prevede că un pacient asimptomatic sau cu forme ușoare nu va mai ajunge direct la spital.

Prin urmare, în acest moment, testele obișnuite, nu doar de sânge, dar și radiografiile pulmonare, nu mai sunt obligatorii pentru punerea diagnosticului.

„Noi punem diagnosticul prin telefon, așa cum de altfel am făcut de mai multe luni încoace. Prescriem medicamentația, în urma unui diagnostic pus prin telefon, pentru că nu există o evaluare prealabilă, cum ar fi un CP pulmonar sau testul de coagulare, cele care pot să ofere o imagine a evoluției bolii. Fără aceste teste este complicat să faci terapie de acasă”, ne-a explicat dr. Simona Schnelbach, președintele Colegiului Medicilor Prahova, care susține că pacienții cu comorbiditate ar fi trebuit să nu rămână acasă.

„Cei mai mulți pacienți, 85% dintre ei, spun studiile, dezvoltă forme ușoare. Problema rămâne la pacienții cu comorbiditate. Aici suntem supărați că aceste persoane rămân acasă și există un risc mare de malpraxis. Noi rămânem prin urmare în centrul sistemului, așa cum am fost și până acum neoficial, însă pacientul cu forme grave trebuie să sune la 112 sau sunăm noi în momentul, în care suntem anunțați. Din punctul meu de vedere aș fi văzut sistemul mai larg, astfel încât spitalul să aibă sub supraveghere acești pacienți cu comorbiditate”, a mai precizat dr. Simona Schnelbach.

Probleme sunt însă legate și cu privire la suma prevăzută pentru decontare pentru fiecare monitorizare.

„Pentru monitorizarea unui pacient cu Covid-19 până iese din carantină, serviciul se plătește cu 105 lei/14 zile”, a declarat dr. Simona Schnelbach, care recunoaște că suma este mai mult decât modică.

Separat, însă, pentru medicul de familie mai există o îngrijorare. Legislația, care se modifică aproape de la o zi la alta.

Până acum au fost emise trei ghiduri și peste 10 ordonanțe și ordine de ministru, fiecare aducând o nouă modificare în sistem.

Asta și pentru că, din păcate, a lipsit dialogul cu organismele profesionale. Inclusiv ordinul care vizează modul de implicare al medicului de familie în monitorizarea pacientului Covid-19 nu a fost aprobat în baza unei consultări prealabile a structurilor de medicină de familie sau a Colegiului Medicilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...