Armata, DSU și medicii de familie vor fi implicați în procesul de vaccinare anti-Covid din România

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, anunţă va implica Armata, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi medicii de familie, în campania de vaccinare împotriva coronavirusului. Ministrul a mai spus că deja se lucrează la strategia de vaccinare.

Nelu Tătaru a specificat că toate structurile statului vor fi implicate în procesul de vaccinare anti-Covid, notează news.ro

”Vor fi implicate toate structurile statului în această strategie de vaccinare. Noi avem în pregătire, lucrăm în fiecare zi, avem puncte focale şi avem oameni care lucrează cu Comisia Europeană, stabilim această procedură şi strategia de vaccinare”, a afirmat ministrul, miercuri, la Sibiu.

De asemenea, Nelu Tătaru a mai spus că vaccinul anti-Covid o să fie distribuit cu ajutorul unei strategii specifice, potrivit observatornews.ro.

”Va fi implicată şi armata şi DSU-ul şi Spitalele judeţene şi medicii de familie”, a adăugat acesta.

În ceea ce priveşte suplimentarea personalului medical, ministrul a specificat că medicii specialişti care au terminat Rezidenţiatul vor fi angajaţi în următoarea perioadă, odată ce vor avea certificatele sau adeverinţele necesare. Aproximativ 200 de specialişti vor fi detaşaţi acolo unde o să fie nevoie.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că prima tranşă de vaccinuri pentru România va ajunge în cel mai favorabil scenariu începând cu primul trimestru din 2021.

”Trebuie să fim pregătiţi şi tocmai de aceea am convocat astăzi o întâlnire cu ministrul Sănătăţii şi cu experţii din domeniul vaccinologiei. Am evaluat stadiul pregătirilor României şi am discutat despre găsirea celor mai eficiente soluţii de acţiune la nivelul întregului sistem sanitar, de la medicul de familie până la nivel de spital”, a declarat preşedintele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...