Elevii nu vor face ore la școală în perioada 25 – 29 septembrie. Anunțul Ministerului Educației

Activitatea didactică în unitățile de învățământ desemnate secții de votare se va desfășura exclusiv online, în perioada 25 – 29 septembrie, a anunțat, miercuri Ministerul Educației.

„Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare, se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie. Aceasta se va desfășura exclusiv în sistem    on-line. Această decizie a fost aprobată de ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, printr-un ordin transmis spre publicare în Monitorul Oficial, în urma Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 46/2020”, a precizat, miercuri Ministerul Educației.

În această perioadă, activitățile didactice în unitățile de învățământ aflate în situația mai sus menționată se vor realiza conform metodologiei privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin OMEC 5545/2020.

„Procesul instructiv-educativ, „față în față” va fi reluat în data de 30.09.2020, conform scenariilor aprobate de către comitetele județe/al municipiului București pentru situații de urgență, cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară”, a mai precizat Ministerul Educației.

Această propunere a fost agreată în întâlnirea de lucru de luni, 21 septembrie, pe care ministrul educației și cercetării a avut-o cu reprezentanți ai Asociației Comunelor din România, ai Asociației Orașelor din România, ai Asociației Municipiilor din România și ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Recenze online casina Mostbet pro české hráče

Online hazardní hry zažívají v posledních letech velký rozmach mezi mnoha uživateli. Pokud hledáte kvalitní zábavu, vyzkoušejte mostbet app přímo ve svém mobilním telefonu....

Dlaczego warto wybrać Mostbet dla swoich zakładów online

Współczesny rynek zakładów bukmacherskich dynamicznie się rozwija, oferując graczom coraz ciekawsze rozwiązania technologiczne. Jeśli szukasz sprawdzonego serwisu, być może zainteresuje Cię mostbet jako miejsce...

A Comprehensive Look at the PointsBet Experience

Sports wagering has evolved significantly with the rise of mobile platforms. If you are looking for a reliable option, download pointsbet to explore various...

Erfolgreiche Wettstrategien bei Tipsport

Sportwetten erfreuen sich in den letzten Jahren einer wachsenden Beliebtheit bei vielen leidenschaftlichen Fans. Wenn Sie nach einer seriösen Plattform suchen, sollten Sie unbedingt...

Dlaczego Pelican Casino to ciekawy wybór dla graczy z Polski

Wybór odpowiedniego miejsca do zabawy online bywa wyzwaniem dla każdego fana hazardu. Sprawdź atrakcyjny pelican casino bonus, który czeka na nowych użytkowników zaraz po...

Analiza oferty bukmacherskiej Forbet w Polsce

Rynek zakładów wzajemnych w naszym kraju rozwija się niezwykle dynamicznie, a jednym z liderów pozostaje marka Forbet. Sprawdź atrakcyjny bonus forbet dla nowych graczy,...

A Boabet kaszinó izgalmas világa

A szerencsejátékok világa folyamatosan új lehetőségeket kínál a magyar játékosok számára. Az online térben elérhető boabet hu platformja hamar népszerűvé vált a felhasználók körében....

Dlaczego gracze wybierają Superbet w Polsce?

Wybór odpowiedniego operatora zakładów wzajemnych to kluczowa decyzja dla każdego fana sportowych emocji. Platforma superbet zakłady bukmacherskie stanowi obecnie jeden z najpopularniejszych wyborów wśród...