Polițistă sub acoperire, amenințată după ce a destructurat o rețea de traficanți de minore. ”De colegi trebuia să se ferească!”

Deputatul PNL, Adriana Săftoiu, a povestit, într-o postare publicată pe Facebook experiența pe care a trăit-o o tânără polițistă infiltrată într-o rețea de trafic de minore:

Polițistă, tânără, infiltrată intr-o retea de trafic de persoane. A absolvit facultatea de psihologie şi a lucrat într-un DGASPC (păstrez anonimatul din motive lesne de înțeles).

Se decide să dea examen la Academia de poliție, ia examenul, absolvă şi e angajată în sistem, hotârătă să se dedice destructurării traficului de minore.

Infiltrată între traficanţi, deconspiră o întreagă rețea la nivelul județului unde lucra. Fix în ziua în care îi oferă pe tavă pe capii rețelei, la câteva ore, acasă fiind, aude alarma mașinii. Se uită pe geam.

Pe mașină – o coroană funerară. În cutia poștală, mesaj: Renunță acum, dacă nu vrei să ne ocupăm de copilul tău.

Doar câteva persoane știau că e infitrată. Extrem de puține. La fel de puține știau unde locuiește.

Şi totusi, la câteva ore după ce respectivii sunt reținuți, este amenințată. A renunțat și s-a retras.

Și-a dat seama că nu de traficanți trebuie să se ferească, ci chiar de unii colegi. Am ascultat și am tăcut.

Dar las aici încă o mărturie despre ceea ce nu vrem să vedem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...