Momentele tragice s-au produs în timpul transferului pacientei între Arad și Timișoara, în cursul zilei de joi.
Managerul Spitalului Județean Timișoara, Raul Pătrașcu, vorbește despre „un caz halucinant”.
Mnagerul spune că atât femeia, cât și fătul ”puteau fi salvați, dacă o simplă intubare ar fi fost făcută la timp”.
Femeia avea vârsta de 38 de ani, fiind însărcinată în 28 de săptămâni.
Urma să fie transferată de la Spitalul Județean Arad către Maternitatea Bega sau Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, dar a făcut un stop cardio-respirator în ambulanță și a fost redirecționată către Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara.
Pacienta a suferit încă trei stopuri cardio-respiratorii în UPU.
Managerul Spitalului Județean Timișoara a explicat situația într-o postare pe Facebook:
„De ce este halucinant cazul? Pentru că din informațiile noastre pacienta a ajuns la Spitalul Județean Arad inițial asimptomatică, fiind depistată pozitiv în urma unui contact cu o altă persoană pozitivă.
Nu a fost transferată la Maternitatea COVID-19 din județul Arad, ci a fost ținută la Spitalul Județean Arad, inițial în Secția de Chirurgie, pentru că acolo există zonă roșie, cu consult ginecologic fără probleme.
Atunci când pacienta a început să se decompenseze, a fost transferată pe secția ATI a aceluiași spital, unde nu ar mai fi fost urmărită corespunzător. Din informațiile noastre, a fost <<descoperită>> în această dimineață la raportul de gardă de către un epidemiolog din cadrul DSP Arad, căruia i s-a transmis că acest caz îi depășește.
Acest lucru este halucinant, având în vedere că pacienta ar fi avut o saturație de oxigen de 70%, mult sub limita obligativității intubării, fiind deci un caz clasic de ATI.
Fiindcă pacienta nu avea probleme ginecologice, dacă ar fi ajuns la noi la timp, noi am fi internat-o direct pe secția ATI pentru că exact acolo se face managementul unui caz care se agravează. O simplă intubare făcută la timp ar fi ajutat la salvarea a două vieți omenești, dintre care a unui făt.
Astfel de întâmplări sunt oripilante și de neacceptat!”
sursa FB Raul Pătrașcu, manager SJU Timișoara