Mihai Constantinescu și-a pierdut casa și a avut mari probleme financiare

Deși Mihai Constantinescu a fost un artist desăvârșit și iubit de o țară întreagă, câștigurile nu au fost niciodată pe măsura muncii și dăruirii sale. Una dintre cele mai dureroase lovituri primite de Mihai a fost când acesta și-a pierdut casa în care locuise 20 de ani. 

Locuința în care Mihai Constantinescu locuise vreme de 20 de ani, era o casă naționalizată. În 2007, atunci când proprietarii imobilului au revenit în țară, artistul a fost somat să părăsească locuința.

„A fost cumplit. Am stat pe la prieteni, apoi la sora mea, apoi cu chirie. La vârsta mea să stai pe ușile altora, cine și-ar fi imaginat. Simt că înnebunesc când îmi amintesc. Și tot noi, dați afară din casă, a trebuit să plătim chiria exorbitantă stabilită prin ordin judecătoresc. 18.000 de euro pentru cele zece luni în care am continuat să stau în casa pe care o credeam a noastră, dar instanța decisese că este a altora”, povestea Mihai Constantinescu la vremea respectivă.

Nici în perioada următoare lucrurile n-au mers prea bine pentru Mihai pentru că muzica lui nu mai era căutată, posturile de radio nu-l mai difuzau. Artistul cerea 1.000 de euro pentru o apariție într-un concert, cu mult mai puțin decât alți artiști autohtoni.

”Și cum eu nu am avut banii, mi-au pus poprire de 33% pe veniturile lunare. Mai compun piese pentru copii, insa juriul de specialitate nu apreciaza creatiile mele, iar bietii prichindei, chiar daca au voce, sunt trecuti la coada listei din cauza mea. Probabil ma considera depășit.” spunea artistul.

„A dispărut unul dintre cei mai coloraţi baladeuri ai ultimelor decenii. Era un creator cu texte foarte directe, conforme firii lui, atitudinii lui faţă de viaţă. S-a luptat foarte mult cu viaţa. A avut o droaie de probleme în viaţa lui”, a declarat Horia Moculescu după moartea lui Mihai Constantinescu.

sursa Libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...