Roxen, reprezentanta României la Eurovision, nu s-a calificat în finală-VIDEO

Reprezentanta României la ​​​Eurovision 2021, Roxen, care a cântat piesa „Amnesia” în prima semifinală a concursului european, a ratat, marţi seară, calificarea în finală, anunță News.ro. Este al treilea an consecutiv în care România nu ajunge în finală, potrivit hotnews.ro.

Concursul Eurovision din acest an se desfășoară în Olanda, la Rotterdam.

„Lipsa de experienţă a lui Roxen”, a fost una din cauzele ratării calificării, a afirmat Liana Stanciu, şefa Delegaţiei României la Eurovision, după prima semifinală. „Într-o cameră plânge Roxen, în alta suntem noi. Cred că ne întoarcem acasă”, a mai afirmat ea, la TVR.

Cele zece ţări care s-au calificat în finală și vor reveni pe scenă sâmbătă sunt: Norvegia, Israel, Rusia, Azerbaidjan, Malta, Lituania, Cipru, Suedia, Belgia şi Ucraina.

A doua semifinală va avea loc joi.

Fanii din 18 ţări au avut posibilitatea de a vota România de până la 20 de ori de pe acelaşi număr de telefon.

România a intrat în competiţie pe poziţia 13, alături de Australia, Azerbaidjan, Belgia, Croaţia, Cipru, Irlanda, Israel, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Norvegia, Rusia, Slovenia, Suedia şi Ucraina.

Fanii din cele 16 ţări repartizate în a doua semifinală şi cei din Olanda, Germania şi Italia au decis, alături de juriile de specialitate, cine va merge în finală.

Sala de spectacole Ahoy Arena a primit 3.500 de spectatori. Acest lucru reprezintă 20% din capacitatea spaţiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
parau brasov

Pârâul Graft, deviat temporar din zona După Ziduri pentru studii geotehnice

Pârâul Graft a fost deviat temporar din zona După Ziduri, în vederea efectuării unor studii geotehnice necesare completării documentației finale.Primăria Brașov a anunțat, vineri,...