Lista țărilor în care românii vaccinați pot călători fără nicio restricție

Persoanele vaccinate vor circula fără restricții în Interiorul Uniunii Europene. Ambasadorii europeni au decis să recomande ridicarea restricțiilor de călătorie pentru persoanele vaccinate complet, potrivit antena3.ro.

E important să știm unde putem călători în acest moment fără un test PCR și fără să intram în carantina. Astfel, romanii vaccinați pot merge fară restricții în 11 state din uniunea europeana printre care: Bulgaria, Grecia, Cipru, Croația, Germania, Slovenia, Polonia, Estonia, Lituania, Danemarca și Islanda.

Este necesar doar certificatul de vaccinare, care vă scutește și de test COVID și de carantina.

Pe de alta parte, mai sunt câteva tari pentru care avem unda verde la intrare, dar cu condiția că pe lângă vaccin, să prezentam și un test COVID negativ nu mai vechi de 48 sau 72 de ore. Acestea sunt: Italia, Malta, Spania, Elveția, Suedia și Portugalia. Franța primește turiști vaccinați sau care au test PCR negativ, începând cu data de 9 iunie.

România nu primește în acest moment, pentru motive neesențiale cetățeni din state din afara UE, precum Marea Britanie, Statele Unite sau Israel.

sursa foto: airlinestravel.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...