Certificatul COVID al UE va fi prelungit cu un an, până la 30 iunie 2023

Parlamentul European şi statele membre au convenit luni să prelungească cu un an, până la 30 iunie 2023, regulamentul privind certificatul digital COVID-19 al UE pentru călătoriile în interiorul Uniunii, chiar dacă multe state membre au încetat să îl mai solicite la intrarea pe teritoriul lor, potrivit digi24.ro.

Legislatorii europeni vor să se asigure însă că cetăţenii din statele membre UE se pot deplasa liber în cazul „în care apare o nouă variantă îngrijorătoare”, a explicat Parlamentul European într-un comunicat.

Acordul politic la care s-a ajuns luni seara mai trebuie aprobat oficial de Parlamentul European şi de Consiliul UE (reprezentând statele membre), pentru a fi aplicat de la 30 iunie 2022.

Regulamentul de implementare a acestui certificat sanitar comun – care atestă vaccinarea împotriva COVID-19, un test negativ sau o infecţie în ultimele şase luni – a intrat în vigoare la 1 iulie 2021 şi urma să expire la 30 iunie 2022. Comisia Europeană a propus în februarie să fie prelungit cu un an.

„Situaţia epidemiologică se poate schimba rapid, iar certificatul digital COVID-19 al UE a fost un instrument cheie pentru a ne ajuta să traversăm situaţii fluctuante”, a explicat comisarul european responsabil cu acest dosar, Didier Reynders, citat de AFP. „Suntem hotărâţi să revenim la libera circulaţie fără restricţii şi salutăm decizia unor state membre de a ridica toate restricţiile de călătorie, inclusiv prezentarea unui certificat COVID-19”, a continuat el. Cu toate acestea, „acordul la care s-a ajuns astăzi (luni – n.r.) ne va ajuta în continuare să facilităm călătoriile libere şi în siguranţă, dacă o creştere a infecţiilor obligă statele membre să reintroducă temporar restricţii”, a subliniat comisarul, potrivit Agerpres.

La sfârşitul anului 2022, Comisia va trebui să publice un raport privind certificatul COVID-19, care va putea fi însoţit de o propunere de scurtare a perioadei de aplicare a regulamentului, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.

Un alt punct asupra căruia s-a căzut de acord luni se referă la faptul că certificatele de vaccinare ar trebui să reflecte toate dozele administrate, indiferent de statul membru în care persoanele au fost vaccinate. De asemenea, va fi prevăzută posibilitatea de a emite un certificat care să ateste recuperarea după boală în urma unui test antigen, iar gama de teste antigenice autorizate utilizate pentru a obține un certificat COVID-19 va fi extinsă. Totodată, va fi prevăzută posibilitatea de a permite eliberarea de certificate de vaccinare pentru persoanele care participă la studii clinice, arată comunicatul Parlamentului European.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...