Tranzacție de ecstasy în Brașov întreruptă de DIICOT. Șase persoane reținute

Șase persoane au fost reținute la Brașov, iar o a șaptea este cercetată sub control judiciar în urma unui flagrant organizat de DIICOT.

Comunicatul DIICOT

„În data de 15.09.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru 24 de ore a 6 inculpați și măsura controlului judiciar față de un al șaptelea inculpat, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și complicitate la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.

Măsurile au fost dispuse după ce, la data de 15.09.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București i-au surprins în flagrant pe cei 7 inculpați, în municipiul Brașov, după ce aceștia au vândut 2.150 tablete de amfetamină (ecstasy).

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada august-septembrie 2022, trei dintre inculpați au comercializat consumatorilor din București și județele Prahova și Brașov droguri de mare risc, iar alți patru inculpați intermediau relația cu consumatorii și asigurau locațiile unde se efectua tranzacția.

În cursul zilei de astăzi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă a 6 dintre inculpați.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și Brașov și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...