Brașovean care a vrut să asiste la nașterea soției într-un spital privat, la un pas să fie operat din greșeală:

Un brașovean vrea să dea în judecată un spital privat după ce asistentele îl pregăteau pentru o operație de apendicită, deși era acolo pentru a asista la nașterea celui de-al doilea copil. El e gata să ceară daune morale de 20.000 de euro, scrie Biz Brașov.

„La biroul de internări, soția a completat și semnat fișa de internare iar eu a trebuit sa completez un formular  “Acord informat acces aparținător” unde am completat numele meu și cnp-ul, actul medical la care voi asista, naștere prin cezariană și numele + cnp-ul soției. Soția a fost preluată de către o asistentă și dusă pe secție pentru a fi pregătită pentru intervenție, iar mie mi s-a cerut sa aștept în lobby să fiu preluat”, povestește brașoveanul.

Iar de aici totul s-a schimbat.

„O doamna asistentă a venit și m-a apelat după nume, apoi m-a dus într-o cameră la et.2.

Acolo mi-a solicitat să fac duș și să mă spăl cu șamponul din spital și să îmbrac un halat de intervenție.

Am informat-o pe doamna că făcusem duș în acea dimineață, însă dânsa a insistat că nu pot intra în sala de operații fără să fiu dezinfectat.

După ce am făcut dusș și m-am îmbrăcat în halatul de intervenție, a venit o altă asistentă în cameră cu un dulap pe roți în care avea instrumente sterile. Dânsa m-a întrebat dacă am emoții și i-am spus ca da”.

Asistenta i-a spus că trebuie să-i recolteze o probă de sânge, pentru că „acesta este protocolul”.

„Am rămas puțin surprins, însă am pus aceasta cerinta pe seama contextului pandemic.

Mi-au recoltat un flacon de sânge din mana dreapta și apoi mi-au pus o branulă, motivând că trebuie să-mi administreze antivomitiv și un calmant. Am întrebat de ce este necesar și dacă își făceau probleme ca voi lesina în cursul nașterii, dar dânsele au afirmat ca acesta este protocolul pentru acces în sala de operații”.

„Înainte de a-mi administra prin branula antivomitiv și calmant m-au întrebat dacă sunt epilat pe abdomen și le-am spus ca nu, apoi dânsele au spus ca trebuie și au solicitat ajutorul unui coleg de-al lor care a adus un aparat de bărbierit pe care aveau de gând sa il folosească după ce îmi administrau antivomitiv si calmant.”

Asistenta m-a întrebat ce operație urmează sa mi se facă și i-am spus, uimit, ca nu mi se va face mie nici o intervenție și ca voi asista sotia la nașterea prin cezariană.

Dânsele au râs apoi iarăși m-au întrebat cumva într-o nota mai insistenta, ce operație urmează sa mi se facă.

Atunci am realizat ca ele de fapt mă pregăteau pe mine sa fiu dus în sala de operații pe secția de chirurgie și ca nu se uitaseră pe fisele pe care le înmânasem și nici nu au dat atenție detaliilor legate de nașterea sotiei și asistarea mea.

Când au realizat ca este vorba despre o neînțelegere grava, mi-au cerut sa ma schimb și am fost dus în alt salon la et.4, pentru a astepta, de unde am fost condus mai departe în sala de operații unde soția mă aștepta îngrijorată”.

Brașoveanul spune că a încercat să discute cu cei din conducerea spitalului și pentru că a fost nemulțumit de rezultat va da în judecată spitalul.

sursa: europafm.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că în data de 14 martie vor fi efectuate în Brașov tratamente fitosanitare pentru combatere...

Cum crești valoarea locuinței cu piatră naturală de calitate

Alegerea materialelor pentru construcții și amenajări este esențială pentru creșterea valorii unei proprietăți. Printre cele mai apreciate soluții se numără piatra naturală, un material...
ardezia

Cum ne alegem piatra naturală în băi și bucătării

Atunci când alegem materialele pentru băi și bucătării, ne dorim soluții care să fie atât durabile, cât și atractive din punct de vedere estetic....

S-a deschis hipermarket La Cocoș Brașov. Cum arată

Lanțul La Cocoș, fondat de antreprenorul prahovean Iulian Nica, a deschis astăzi, 24 ianuarie, al patrulea hipermarket. Acesta a fost amenajat la Brașov, în...
la cocos brasov

Hypermarket La Cocoș Brașov se deschide vineri, 24 ianuarie

La Cocoș, fondat de Iulian Nica, va deschide al patrulea hipermarket al rețelei, vineri, 24 ianuarie, în Complexul Brintex din Brașov. Investiția s-a ridicat...
la cocos brasov

Supermarket La Cocoș deschide un nou magazin la Brașov

„La Cocoș” deschide primul hypermarket din Brașov, în Complexul Brintex, pe data de 24 ianuarie 2025! Este al patrulea magazin din rețeaua fondată de...
algabeth

ALGABETH – Top 5 tipuri de piatră naturală pentru fațade durabile...

Fațada unei clădiri este cartea sa de vizită, fiind primul element pe care îl observă trecătorii și vizitatorii. Alegerea materialului potrivit pentru fațade joacă...

Ai rulat cu all-season toată vara? Iată ce trebuie să faci!

Utilizarea anvelopelor all-season este din ce în ce mai des întâlnită având în vedere că nu mai avem parte de ierni în care zăpezile...