Cod galben de caniculă și disconfort termic, dar și de ploi torențiale în județul Brașov. Anunțul ANM

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi coduri galbene de caniculă și disconfort termic, dar și de ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină, avertizări valabile inclusiv în județul Brașov.

Vremea rămâne capricioasă în următoarea perioadă. În zona de munte va intra în vigoare un cod galben de ploi torențiale, vijelii și posibile căderi de grindină în timp ce în restul județului este în vigoare un cod galben de caniculă și disconfort termic.

Cod galben de ploi torențiale

Codul galben de instabilitate atmosferică intră în vigoare miercuri, ora 13.00 și este valabil până joi, 29 iulie, ora 02.00. 

„În intervalul menționat, local în nordul, centrul și estul țării, în zonele montane și în dealurile subcarpatice vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, izolat averse ce vor avea și caracter torențial și grindină”, a precizat ANM. Astfel de fenomene vor fi și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.

Cod galben de caniculă și disconfort termic

În intervalul 28 – 31 iulie, potrivit ANM, va persista valul de căldură, disconfortul termic și canicula. Astfel, potrivit ANM, în intervalul menționat valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă.

„Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 39 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade”, a anunțat ANM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI