Răsturnare de situație în cazul copilului de 3 ani care a murit după ce a fost lovit de o mașină. La volan era un băiat în vârstă de 14 ani

Accidentul groaznic s-a produs, duminică, în curtea unui imobil din Brașov, după ce un copil în vârstă de 3 ani a fost lovit de un auto. Din păcate minorul a decedat. IPJ Brașov a anunțat, luni, că din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, un băiat în vârstă de 14 ani ar fi manevrat un autovehicul în curtea imobilului.

Accidentul s-a produs, duminică, în jurul orei 10.50. Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că un băiat, în vârstă de 3 ani, în timp ce se afla în curtea unui imobil situat pe raza localității Hărman din județul Brașov, ar fi fost surprins și accidentat de către un autoturism. Inițial, tatăl copilului ar fi spus că s-ar fi aflat la volan, dar martorii au susținut cu totul altceva.

„Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, ulterior cadrele medicale declarând decesul persoanei în cauză. Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr, în vârstă de 14 ani, ar fi manevrat un autovehicul în curtea imobilului anterior menționat, ulterior, ar fi surprins și accidentat băiatul, în vârstă de 3 ani, ce se afla în aceeași curte”, a precizat IPJ Brașov. 

În cauză, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, continuă cercetările în vederea lămuririi și stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Foto cu caracter ilustrativ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...