Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
În fapt, la data de 12 ianuarie 2021, în jurul orei 10.25, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 21 ani, care conducea un autovehicul pe strada Grădinarilor din municipiul Brașov.
Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.