Pompierii brașoveni au fost solicitați să intervină miercuri seara pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit pe strada Barajului, la numărul 51, din Săcele.
Potrivit primelor informații transmise de ISU Brașov, intervenția are loc în zona Popasului Valea Dreasca – Brădet, unde o casă a luat foc.
La fața locului au fost trimise cinci autospeciale de pompieri, o autoscară mecanică și un echipaj SMURD. Focul se manifestă generalizat și există posibilitatea extinderii la clădirea o clădire aflată în vecinătate.
În jurul orei 21.40 focul a fost localizat. Intervenția este in continuare dificilă deoarece sunt degajări mari de fum si datorită faptului ca a ars mansarda imobilului, iar sub acoperișul acesteia sunt in continuare focare ce trebuiesc stinse.
Suprafață este mare, pe lângă casă care a fost afectată, incendiul s-a extins și la sala de masă a Poporului Valea Dreasa.
Nu erau clienți înăuntru la momentul izbucnirii incendiului.
sursa foto – ISU Brașov
