Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și Poienii Brașov. Municipalitatea le reamintește cetățenilor că trebuie să aibă autoturismele echipate cu anvelope de iarnă.
Prioritare, spun reprezentanții Primăriei Brașov, sunt străzile principale, cele în pantă, străzile pe care circulă mijloacele de transport în comun, cele din zonele în care funcționează unități medicale, unități de învățământ, instituții de intervenție, străzile principale din interiorul cartierelor, drumul spre Poiana Brașov.
„Le reamintim brașovenilor că autoturismele trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă, iar înainte de a porni la drum, mașinile trebuie curățate, pentru a avea o vizibilitate optimă.
În același timp, îi invităm pe brașoveni să utilizeze mijloacele de transport în comun în locul autoturismelor proprii, acestea asigurând condiții optime de confort, viteză și siguranță.
Conform prevederilor legale, persoanele fizice și juridice din municipiul Brașov au obligația de a curăța trotuarele din dreptul proprietăților pe care le dețin”, a precizat Primăria Brașov.
Unde poți suna pentru intervenția echipajelor
Cetățenii, potrivit Primăriei Brașov, pot solicita intervenția mașinilor de deszăpezire la dispeceratul Comprest, la numărul de telefon 0268-416.495.
„În cazul în care solicitările nu sunt rezolvate, pot sesiza acest lucru la dispeceratul Primăriei Brașov, tel. 0268-405.000”, precizează Primăria Brașov.
Etapele acțiunilor de deszăpezire la Brașov
Primăria Brașov a anunțat care sunt etapele acțiunilor de deszăpezire, dar și care străzi sunt prioritare.
- etapa 1: arterele principale, unitățile medicale, unitățile de învățământ, instituțiile de intervenție, străzile pe care circulă mijloacele de transport în comun;
- etapa 2: străzile de legătură cu arterele principale;
- etapa 3: străduțele din interiorul cartierelor.
