Cod galben de ninsori și vânt puternic în zona de munte din Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă atenționare de cod galben de ninsori. Avertizarea este valabilă inclusiv pentru zona de munte din Brașov.

UPDATE: 17.00 – Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbâtă, o atenționare nowcasting de cod galben de vânt pentru zona de munte din județul Brașov.

Avertizarea nowcasting este valabilă sâmbătă, până la ora 22.00, în zona de munte din județul Brașov.

La munte, la altitudini de peste 1800 metri, potrivit ANM, vântul va sufla cu putere, viteza la rafală fiind de 70-85 km/h. Vântul va troieni zăpada deja depusă.

Știre inițială

Atenționarea de cod galben de ninsori și vânt puternic este valabilă în intervalul sâmbătă, 3 ianuarie, ora 22.00 – luni, 5 ianuarie, ora 20.00.

„În intervalul menționat, în Banat, sud-vestul Transilvaniei, vestul și nordul Olteniei și în Carpații Meridionali și Occidentali vor fi precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare.

Se vor acumula 30…50 l/mp și local se va depune strat de zăpadă, la munte de 30…40 cm, iar în zonele joase de relief, de 10…25 cm.

La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, de 70…85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută”, a precizat ANM.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version