Proiect de lege: Senatul vrea ca polițele RCA să nu depășească tarifele de referință ale ASF

În această săptămână a fost depusă la Senat o propunere legislativă conform căreia asigurătorii RCA vor fi obligați să nu depășească tarifele de referință ale ASF.

Propunerea legislativă numărul B536/2021 pentru completarea şi modificarea Legii nr.132 din 31.05.2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, depusă la Senat marţi, 16 noiembrie 2021, vizează rezolvarea problemelor semnalate pe piaţa asigurărilor RCA, potrivit zf.ro.

Astfel se va proceda la stabilirea de către Autoritatea de Supraveghere Financiara, a unui tarif RCA de referinţă aplicat atât persoanelor fizice, cât şi juridice pe care asigură pe care aigurătorii RCA nu au voie să-l depăşească.

Prezenta propunere legislativă se impune ca necesitate ineluctabilă a timpurilor prezente, relativ la oferirea unei siguranţe pentru cetăţeni, cu privire la obligaţiile ce decurg din încheierea contractelor RCA în contextul actual care a generat o criză a preţurilor în acest domeniu de activitate. Asigurătorul calculează o primă de asigurare astfel încât să se acopere toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractelor RCA, fără a depăşi valoarea tarifului de referinţă stabilit de A.S.F, aşa cum este precizat în expunerea de motive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...