Razie cu efective mărite în Brașov. Cea mai mică amendă este de 2000 de lei

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, alături de jandarmi, polițiști locali și militari, continuă acțiunile pentru verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de urgență.

Au fost constituite mai multe dispozitive de ordine și siguranță publică și puncte de verificare, iar forțele de ordine acționează pentru aplicarea măsurilor stabilite prin ordonanțele militare adoptate, scopul activităților fiind prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19 și totodată pentru combaterea criminalității sub toate formele ei.

Reamintim faptul că, începând cu data de 03 aprilie 2020, valoarea sancțiunilor contravenționale ce pot fi aplicate de către autorități a fost majorată, cuantumul fiind cuprins între 2.000 de lei și 20.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv 10.000 de lei și 70.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.

De asemenea, pe lângă sancțiunea contravențională principală, în funcție de natura și gravitatea faptei, se pot aplica și una sau mai multe dintre următoarele sancțiuni contravenționale complementare:

  • Confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;

  • Interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;

  • Suspendarea temporară a activității;

  • Desființarea unor lucrări;

  • Refacerea unor amenajări.

Vă rugăm să rămâneți în casă , pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur!

Să părăsiți locuința doar în situații excepționale, prevăzute de lege!

sursa foto: bizbrasov.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...