Procedura de predare-primire a variantei ocolitoare a municipiului Făgăraș a fost demarată

A fost demarată, astăzi, procedura de predare-primire a variantei ocolitoare a orașului, prin semnarea procesului verbal de constatare și identificare de către comisia reunită CNAIR – Primăria Municipiului Făgăraș. După 3 ani de muncă, primăria poate demara investiția pentru realizarea proiectului așteptat de 30 de ani de către cetățeni.

„Prin predarea acestui imobil din domeniul public al statului în domeniul public al Municipiului Făgăraș se creează, astăzi, o certitudine. Ce ne-am dorit de 30 de ani se împlinește. Acum începe implementarea acestui proiect, finanțat din bugetul local al municipiului printr-un credit accesat în anii anteriori. Vă asigur că toți banii pentru acest obiectiv vor fi recuperați din fonduri europene.

Vorbind de termenul de începere a lucrărilor, sunt necesare două luni pentru a ne ocupa de actualizarea documentației și alte trei luni de organizare a licitației. Dacă nu vor fi contestații, lucrările vor putea fi demarate în luna august. Subliniez, însă, că acest termen va putea fi respectat doar dacă firmele participante la licitație nu vor depune contestații. Le mulțumesc colegilor din primărie pentru toată munca depusă în acest sens, care nu a fost deloc ușoară”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.

Comisia din cadrul Primăriei Făgăraș care a însoțit pe teren reprezentanții CNAIR a fost formată din: primarul Gheorghe Sucaciu, secretarul general Laura Elena Giunca, arhitect-șef Liliana Boer, director economic Daniel Ludu, consilier onorific al primarului, Mariana Câju, consilier Birou Investiții Adrian Bica, consilier Birou Patrimoniu Elena Tănase.

„S-a încheiat procesul verbal de constatare și identificare a imobilului în baza a două dispoziții: una a directorului general al CNAIR, iar alta a primarului. Ne-am deplasat pe teren și am verificat să corespundă datele cu cele din actele existente”, afirmă Liliana Boer, arhitect-șef.

Parcursul pentru modernizarea acestui drum va fi următorul: după predarea imobilului, a documentației tehnice și a avizelor necesare, Primăria Făgăraș va actualiza documentația și avizele cu termen depășit, apoi studiul de fezabilitate va fi scos la licitație pentru desemnarea proiectantului și constructorului pentru realizarea lucrărilor.

„Este un moment important pentru făgărășeni, este un obiectiv pe care și-l doreau de 30 de ani și care va fi realizat de către Primăria Făgăraș cu finanțare din bugetul local. Începând cu anul 2017, au fost demarate procedurile pentru preluarea centurii ocolitoare din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului. Este un parcurs de trei ani, timp în care am făcut numeroase demersuri la CNAIR, Ministerul Transporturilor și Guvernul României pentru a obține această Hotărâre de Guvern”, spune Mariana Câju, consilierul onorific al primrului.

Pentru demararea lucrărilor, municipalitatea dispune anul acesta de 14,8 milioane de lei.

„Finanțarea lucrărilor pentru construcția variantei ocolitoare se va asigura în principal din creditul pentru investiții, contractat în anul 2018, în valoare de 25 de milioane de lei. Conform Hotărârii Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale, în anul 2020 se pot trage 14,8 milioane lei, iar în anul 2021 – 8,3 milioane lei. Eventualele diferențe de sume, care vor rezulta în urma procedurilor de licitație, vor fi suportate din bugetul local sau se vor identifica alte soluții de finanțare, din fonduri nerambursabile”, afirmă directorul executiv Buget-Finanțe, Daniel Ludu.

Restul de 1,9 milioane de lei va fi reprogramat după anul 2021.

sursa foto: facebook Primăria Fagaras Oficial

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...