Temperaturile care au crescut în ultima perioadă au condus la desprinderea zăpezii de pe un bloc din Predeal. În urma incidentului, o femeie a fost rănită, iar copilul care o însoțea a făcut atac de panică.
Pompierii militari au fost solicitați, sâmbătă, la un incident nefericit, la Predeal. „Pe fondul încălzirii vremii a căzut zăpada de pe un bloc de locuințe din localitatea Predeal”, a anunțat ISU Brașov, care a precizat că o tânără în vârstă de 26 de ani a fost rănită, iar copilul care o însoțea, o fetiță în vârstă de 5 ani, a făcut atac de panică.
Cele două persoane se îndreptau către pârtia de schi. Potrivit primelor date, tânăra rănită a suferit leziuni la cap și la unul din membrele superioare. Tânăra a fost transportată la spital.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de la SMURD.
Totodată, potrivit ISU Brașov, în timpul evenimentului a fost avariat și un autoturism.










