Stratul de zăpadă este însemnat și instabil, atenționează ANM, care a anunțat că există risc mare de avalanșe în Munții Făgăraș și în Masivul Bucegi.
În Masivul Bucegi, potrivit ANM, stratul de zăpadă va continua să scadă ușor prin tasare, însă în zonele adăpostite se mențin depozitele însemnate de zăpadă ce depășesc pe alocuri 1 – 2 m.
„Avalanșe pot fi declanșate chiar și la supraîncărcări mici, iar în zonele adăpostite, cu acumulări mai mari, pot antrena un volum însemnat de zăpadă”, au anunțat meteorologii.
În Munții Făgăraș, „principalele riscuri sunt reprezentate de stratul însemnat de zăpadă depus în perioada precedentă, instabil, de tip pulver, care în locurile adăpostite are dimensiuni considerabile, precum și de plăcile de vânt formate în special pe versanții cu orientare sud-vestică, sudică și sud-estică la altitudini mari”.
„La supraîncărcări oricât de mici, dar și spontan, declanșarea avalanșelor este posibilă. În zonele adăpostite, cu acumulări mai mari, avalanșele pot antrena un volum însemnat de zăpadă”, precizează ANM.









