A început turnarea primului strat de asfalt pe Autostrada A3 Comarnic – Brașov, tronsonul Râșnov – Cristian. Imaginile au stârnit comentarii savuroase – VIDEO, FOTO

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a publicat imagini cu turnarea primului strat de asfalt pe tronsonul Râșnov – Cristian al autostrăzii A3, Brașov – Comarnic. 

„La momentul acesta ne aflăm la stadiul fizic de 9, 38%. Lucrările au avansat foarte bine ținând cont că lucrările au început în 20 mai. Am avut o vară destul de ploioasă, dar am avut o toamnă călduroasă, fără prea multe ploi. Constructorul a avansat foarte bine. Ne aflăm astăzi la primii metri de asfalt, pe această autostradă”, a susținut Horia Stancu, director general regional al DRDP Brașov.

Tronsonul are o lungime de 6,3 km, la care se adaugă 3 km de drum de legătură, iar lucrările sunt realizate cu fonduri europene. Valoarea totală este de 118 milioane de lei.

Imaginile postate pe pagina de Facebook a DRDP Brașov au atras mii de vizualizări și zeci de comentarii pro și contra.

„Iată și sfânta lopată, mama și tata autostrăzilor românești …” sau „Tronsonul ăsta de 6 km să îl faceți muzeu ca să îl parcurgem pe jos sau cu bicicleta ???, că dacă intrăm cu mașina nici nu ajungem să schimbăm dintr-o treaptă în alta că se termină autostrada”, sunt numai câteva dintre comentariile apărute la scurt timp după apariția imaginilor.

SURSĂ VIDEO – DRDP Brașov

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version