Lacul de acumulare Tărlung din Brașov, curățat de gunoaie cu o barcă 100% electrică. Două camioane de deșeuri au fost scoase din lacul care alimentează municipiul

România a bifat o premieră europeană în materie de ecologizare a apelor, sâmbătă, de Ziua Mondială a Mediului. Este vorba despre o ambarcațiune care adună deșeuri fără să polueze. Ba chiar folosește baterii care se încarcă de la soare.

Dispozitivul a fost conceput la inițiativa unei asociații care se ocupă cu protecția naturii și a fost testat în prezența ministrului Mediului, pe un lac de acumulare de lângă Brașov.

Ambarcațiunea este formată dintr-un ponton, căruia i-a fost atașat un motor electric cu baterii de ultimă generație, alimentate cu panouri fotovoltaice. Gunoaiele de pe luciul apei ajung pe o bandă transportoare, de unde sunt preluate și sortate manual.

Andrei Coșuleanu, președintele Asociației Act for Tomorrow: ”În momentul de față, ambarcațiunea poate colecta până la 350 de kilograme de deșeuri”.

Dispozitivul adună deșeuri din plastic, metal ori sticlă cu lățimea de maximum 80 de centimetri. Resturile organice, precum crengile, ajung pe mal, unde se descompun în mod natural.

Barna Tanczos, ministrul Mediului: “Este nevoie de mult mai mult angajament, de mai multă responsabilitate din partea cetățenilor pentru ca astfel de imagini să nu mai avem în România”.

Legea prevede amenzi usturătoare pentru cei care arunca gunoaie în apă – 10.000 de lei pentru persoanele fizice și 40.000 de lei pentru cele juridice.

Citește articolul integral pe stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version