Groapa de gunoi din Făgăraș se închide și va fi transformată în spațiu verde

Încep lucrările pentru închiderea gropii de gunoi din Dealul Galațiului, unde au fost depozitate deșeuri până în anul 2016.  Primarul Gheorghe Sucaciu a semnat ordinul și l-a transmis firmei Europan Prod, desemnată prin licitație publică. Aceasta va mobiliza utilajele pe teren, de luni, 24 august. Terenul va fi decontaminat și transformat în spațiu verde.

Lucrările de închidere a rampei constau în mișcarea deșeurilor existente, astfel că există posibilitatea să simțim un disconfort olfactiv până la finalizarea acestei proceduri, în noiembrie 2020. Autoritățile locale vor încerca să mențină un climat favorabil în oraș, prin toate mijloacele posibile.

Întreaga zonă va fi transformată prin însămânțare de gazon pe o suprafață de 23.000 mp, plantarea a 295 de puieți de salcâm și 284 de puieți de arbori foioși.

Toate procedurile pentru închiderea depozitului de deșeuri urmează să fie finalizate cel târziu în toamna anului 2021. Terenul nu va fi folosit în următorii 30 de ani pentru a se putea reface și vor fi efectuate analize periodice privind factorii de mediu.

Contractul are o valoare de 6.864.813,49 lei și este finanțat în proporție de 93,15 % de către Administrația Fondului pentru Mediu, iar 6,85 % din bugetul local al Municipiului Făgăraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...
Exit mobile version