Medicină tradițională chineză la Universitatea Transilvania din Brașov, program unic de masterat la nivel național, dar și în Europa Centrală și de Est

Universitatea Transilvania are, din acest an universitar, un program nou de masterat unic la nivel național, dar și în Europa Centrală și de Est. Este vorba despre medicină tradițională chineză, proiect desfășurat în parteneriat cu Universitatea de Medicină din Beijing.

Deschiderea anului universitar 2019 – 2020 a avut loc, marți, și la Universitatea Transilvania din Brașov. Noutatea din acest an este implementarea unui program nou de masterat, unic la nivel național, dar și în Europa Centrală și de Est. Este vorba despre programul de masterat de medicină tradițională chineză.

Citește și: Deschiderea anului universitar 2019 – 2020, pe 1 octombrie, la Universitatea Transilvania din Brașov. Calendarul pentru examene și pentru vacanțe

„Universitatea Transilvania are din acest an un program nou de masterat, unic nu numai în România, ci și în Europa Centrală și de Est, de medicină tradițională chineză, desfășurat în parteneriat cu Universitatea de Medicină din Beijing, dar aceasta nu este singura noutate din acest an, la nivelul programelor de masterat. Noi dorim să investim foarte mult în studenții noștri, pentru ca aceștia să dezvolte programe care să îi ajute atât în universitate, cât și în campus“, a anunțat prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan, rector la Universitatea Transilvania din Brașov. 

Foto – sursă – site – Universitatea Transilvania din Brașov

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

FUSION: Europa ne-a dat idei. Noi le-am dat viață!

Treizeci de elevi în mobilități europene, doisprezece profesori formați în patru țări, lecții inovatoare și proiecte care îmbină tehnologia cu grija pentru mediu. Așa...

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Una dintre caracteristicile care fac mașinile electrice plăcute la condus este răspunsul aproape instantaneu la apăsarea accelerației. Motorul electric are același cuplu pe toată...

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
Exit mobile version