​În Brașov, elevii vor fi trași la sorți pentru înscrierea la clasa pregătitoare

Inspectoratul Școlar din Brașov revine asupra procedurii de repartizare în clasele pregătitoare, după ce săptămâna trecută anunța că recomandarea Ministerului Educației potrivit căreia înscrierea la clasa pregătitoare să se facă după un algoritm clar dinainte stabilit nu este obligatorie pentru școli.

În noua procedură se arată că la repartizarea de la nivelul județului Brașov toți directorii școlilor care au mai mult de o clasă pregătitoare, vor fi prezenți la ședința de extragere privind constituirea acestor clase. Copiii înscriși vor fi extrași dintr-un bol prin bilete numerotate, scrie Hotnews.ro.

”Tragerea la sorți, a fiecărui copil, se realizează prin extragerea dintr-un bol a unui număr cuprins între 1 și numărul maxim de băieți/ fete copii CES de la unitatea din județ cu cel mai mare de elevi înscriși. Astfel, în toate școlile participante, va fi repartizat în clasa pregătitoare A elevul care corespunde primului număr din bol, în clasa pregătitoare B elevul corespunzător celui de-al doilea număr din bol s.a.m.d. până la epuizarea tuturor biletelor din prima categorie/ bol. La fel se va proceda pentru cea de-a doua și cea de-a treia categorie”, se arată în procedura de la Brașov.

În cazul în care sunt elevi gemeni sau tripleți părinții trebuie să precizeze de la început dacă doresc ca cei mici să învețe în aceeași clasă.

sursa Hotnews.ro, foto b365.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...