Hepatită la o școală din Brașov. Șapte elevi au ajuns la spital, iar Poliția a deschis dosar penal

Șapte elevi ai unei școli din Brașov au ajuns la spital, fiind contaminați cu Hepatita A. Focarul de infecţie ar fi plecat, se pare, de la copiii care locuiesc în zonele defavorizate. Direcţia de Sănătate Publică, Protecţia Consumatorului, dar şi poliţiştii au deschis acum anchete. Duminică, şcoala va fi transformată în secţie de votare.

Alarma a fost dată în urmă cu o lună, când primul caz de hepatită A a fost semnalat la Şcoala Numărul 12 din Braşov. Atunci o fetiţă a contactat virusul şi a ajuns pe mânile medicilor.

După tratament copila a revenit la cursuri, însă fără ca ceilalţi colegi să fie infectaţi susţine directorul unităţii de învăţământ.

Vusinschi Delia, director: Cand a fost primul caz atunci s-a si semnalat. Avem materiale cu care putem sa dezinfectam grupurile sanitare, deci weceurile si chiuvetele si clantele, usile, bancile

Chiar şi în aceste condiţii, ulterior, alţi şase copii au contactat acelaşi virus şi au fost internaţi. De cealaltă parte inspectorii de la Protecţia Consumatorilor Brașov spun că nu s-ar fi acţionat la timp după semnalarea primul caz.

Sorin Susanu, inspector șef CRPC Brașov: Dupa discutiile purtate cu parintii care ne-au sesizat avem o suspiciune a faptului ca nu s-a actionat mai repede si alte institutii abilitate nu au intervenit imediat pentru ca ei ne-au spus ca de mai multe zile au adus la cunostinta si aveau ingrijorarea faptului daca sa si mai trimita copiii sau nu la scoala in aceste conditii.

Directorul şcolii lansează totuşi o altă ipoteză. Focarul ar fi plecat dintr-o zonă defavorizată şi nu din unitatea de învăţământ.

Vusinschi Delia, director: Focarul de infectie nu este la noi in scoala, este pe cariere 151-153, toti copiii provin din acea zona

Anca Bâțiu – purtător de cuvânt DSP Brașov: Din informaţiile preliminare există în cartierul Bartlomeu un focar de comunitate, de hepatită acută virală de tip A. Sunt mai multe familii vecine care trăiesc în condiţii precare şi implicit cu o educaţie sanitară deficitară.

Şi poliţiştii s-au sesizat în acest caz şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de infracţiunii de „zădărnicia combaterii bolilor”.

Situaţia este cu atât mai alarmantă cu cât duminică şcoala va fi transformată în secţie de votare. În prezent, în unitatea respectivă învaţă peste o mie de elevi.

sursa: observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version