Acțiuni ale Poliției pentru limitarea răspândirii Covid-19. Controale în județul Brașov la societăți și în mijloacele de transport în comun

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov, au desfășurat, vineri, noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.

Activitățile de verificare sunt adaptate permanent în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

 „Astfel, la data de 27 noiembrie 2020, polițiștii au verificat 104 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 27 de operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă. De asemenea, au fost legitimate peste 4100 persoane, verificate 203 mijloace de transport persoane și peste 430 de autovehicule.  Pentru abaterile constatate au fost aplicate 228 sancțiuni contravenționale, dintre acestea 217 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 11 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate fiind de 16.000 lei”, a anunțat IPJ Brașov.

Polițiștii, a precizat sursa citată, au verificat peste  3700 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “zădărnicirea combaterii bolilor”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

„Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 30 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 70 de locații. De asemenea, au fost legitimate peste 300 de persoane și au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Au fost verificate 300 persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și cu privire la respectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație. Jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov au verificat 5 locații și au legitimat 15 persoane, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, în valoare totală de 1500 lei. Pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii au continuat activitățile informative preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică”, a mai anunțat IPJ Brașov.

„Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să nu se expună la riscuri. Totodată, solicităm respectarea prevederilor H.G. nr. 967/2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind nerespectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165. Adoptați o conduită responsabilă și respectați măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a vă proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur!”, este apelul lansat de IPJ Brașov.

Foto – sursă – Facebook – Instituția Prefectului Județul Brașov

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...