Învățământul privat din Brașov, grav afectat de restricțiile legate de pandemie

Primarul Allen Coliban a avut astăzi o discuție, on-line, cu reprezentanții unităților de învățământ private din municipiul Brașov, atât cele acreditate, cât și cele autorizate, pentru a vedea care sunt problemele acestui sector, dar și pentru a găsi împreună cu aceștia soluțiile de redresare a acestui tip de învățământ.

„Am avut o discuție și o întâlnire astăzi la DSP, în care am abordat și situația învățământului din municipiul Brașov, inclusiv cel privat. Știu că unele dintre ele sunt legate și de partea financiară, și de felul în care se face diferența între autorizat și acreditat și de vidul cumva lăsat de situația actuală și de legislația în zona aceasta. Am văzut astăzi o primă reacție din partea ministrului Educației cum că vor fi redeschise școlile.

Nu știu în ce condiții și care care a fost comunicatul, dar pe de altă parte văd migrația aceasta spre centrele educaționale, spre after-school-uri, a unei părți dintre copiii care studiau la dumneavoastră. Din punctul meu de vedere, politicul ar trebui să ia deciziile pe baza unor date și pe baza unor opinii din partea specialiștilor, și cu asta încerc să vă fac mai clar poziția mea cu privire la închiderea sau nu a școlilor. Deci, pe de o parte ar trebui să pornim de la o analiză și de la niște păreri ale unor specialiști. Pe de altă parte, măsurile pe care le aplicăm ar trebui să fie echitabile și coerente.

Dacă lași o portiță în întregul sistem, va fi sabotat orice mecanism. Legat de filozofie, am văzut că unele țări merg pe ideea de a proteja partea de educație și pun presiune pe mediul economic; la noi, cumva, decizia a fost mai mult sau mai puțin în sens invers, am spus «izolăm o parte și izolăm partea aceasta de întâlniri și relaționare, interacțiune între oameni, începând de la școală de la vârste mici până la târguri restaurante și așa mai departe, dar încercăm cumva să protejăm mediul economic».

Este o decizie pe care știm cu toții, o ia Guvernul, se ia la nivel central, avem foarte puține mecanisme și pârghii la nivel local. Singurul lucru care a a ținut de noi, pe Comitetul Local Pentru Situații de Urgență, a fost să aliniem partea de creșe la tot ceea ce însemna circuitul, lanțul educației –  grădinițe școli și așa mai departe. Ar fi fost cumva ciudat dacă nu făceam acest lucru. Cam asta a fost logica.

Iar logica dintr-o perspectivă imunologică este aceea de a închide un sector, a măsura, a vedea rezultatele și după aceea a ajusta aceste măsuri. Și, noi nu am făcut altceva la Brașov decât să ne aliniem la deciziile de la București și la deciziile la nivel județean. Mă opresc pe subiectul de ce închidem sau de ce nu închidem. În rest, cred că e foarte important să culegem opinii și să avem dialog cu specialiștii din zona atât a educației, cât și a medicinei”, a declarat primarul Allen Coliban în deschiderea întâlnirii.

Citește continuarea pe brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...
Exit mobile version