Lista blocurilor din Brașov care vor fi reabilitate de Primărie

Zilele acestea a fost demarată proiectarea pentru realizarea lucrărilor de eficientizare energetică a altor 17 blocuri din municipiul Brașov, în cadrul programului social de sprijinire a familiilor cu venituri mici, prin termoizolarea blocurilor de locuințe în vederea reducerii cheltuielilor de întreținere a apartamentelor în care locuiesc aceste persoane defavorizate. În prima etapă din acest an a programului au fost incluse 12 blocuri. 

La șase dintre acestea, lucrările au fost finalizate, iar la celelalte șase sunt în curs de derulare.

„După primele 12 imobile incluse în programul social al Primăriei și Consiliului Local, la care lucrările s-au finalizat sau sunt în curs de derulare, am demarat lucrările pentru alte 17 blocuri, din Stupini, Noua, Timiș-Triaj și Astra. Majoritatea acestor blocuri, indiferent că vorbim de primele 12 sau de celelalte 17, sunt foste cămine de nefamiliști, pentru angajații fabricilor de altădată, care astăzi sunt ocupate de persoane cu situație materială mai puțin bună.

Am inițiat acest program pentru a sprijini familiile care au un venit sub o anumită medie și se încadrează în prevederile legale. Cred că facem un lucru bun, pentru că, pe lângă componenta de eficiență energetică – cu termoizolarea imobilelor atât la nivel de terasă cât și la nivelul anvelopei exterioare – îmbunătățim și estetic aceste clădiri. Cea mai importantă este componenta socială, pentru că lucrările sunt suportate din bugetul municipiului, iar valoarea acestora este una semnificativă.

Pentru cea de a doua etapă, costurile estimate se ridică la aproape 10 milioane de lei. În acest fel persoanele cu venituri mai reduse nu vor fi nevoite să facă un efort financiar peste puterile lor, și mai important, acești oameni vor simți o reducere a costurilor facturilor la întreținere în urma acestor lucrări. După finalizarea lucrărilor la primele 12 blocuri, în câteva săptămâni, cele două firme ale Municipalității, RIAL și Tetkron, vor începe lucrările și la celelalte 17, astfel încât, până la începerea sezonului rece, toate cele 29 de blocuri să fie eficientizate energetic“, a declarat primarul George Scripcaru.

Imobilele incluse în etapa a II-a din acest program, în anul 2020, sunt următoarele:

– str.Fundăturii  nr.2, bl.1
– str.Fundăturii  nr.2, bl.2
– str.Fundăturii  nr.2, bl.3
– str.Fundăturii  nr.2, bl.4
– str.Fundăturii  nr.2, bl.5
– str.Fundăturii  nr.2, bl.6
– str.Fundăturii  nr.2, bl.7
– str.Fundăturii  nr.2, bl.8
– str.Fundăturii  nr.2, bl.9
– str.Fundătura Hărmanului nr.20
– str.Aleea Constructorilor nr.1
– str.Prunului nr.18
– str.Prunului nr.28B
– str.Mică nr.23
– str.Şcolii nr.11
– str.Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.16
– str.Timiş-Triaj nr.20A

Citește continuarea pe brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version