Kaufland retrage un leagăn care poate fi periculos pentru copii

Kaufland retrage voluntar și preventiv, din motive ce țin de protejarea consumatorilor, următorul produs: leagăn pentru copii 3 In 1 Articolul menționat a fost comercializat în magazinele Kaufland în perioada 06.03.2017 – 26.08.2020.

Potrivit unui comunicat al lanțului d emagazine, în anumite circumstanțe, la produsul menționat, clemele de prindere ale piesei din mijloc se pot rupe (a se vedea marcajele din fotografia articolului), existând astfel posibilitatea de accidentare a copilului (6 – 36 luni).

Pentru a proteja siguranța consumatorilor, Kaufland a reacționat și a retras de la comercializare produsul respectiv.

Clienții care au achiziționat produsul sunt rugați să acorde atenție informării și să nu îl mai utilizeze. Ei se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna și vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Kaufland își cere scuze clienților pentru situația creată.

Pentru informații, clienții au la dispoziție numărul de telefon al Centrului Relații Clienți, 0800 080 888, apelabil gratuit (număr apelabil doar din rețelele Vodafone, Orange, Telekom, Upc România şi RCS&RDS), de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00, iar sâmbăta în intervalul 08.00 – 17.00 sau în scris accesând www.kaufland.ro/contact.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version