Un tânăr a fugit din carantină ca să-l bată pe prietenul fostei sale iubite

Un tânăr de 23 ani aflat în carantină într-un centru din municipiul Petroșani a fugit pentru a-l bate pe actualul prieten al fostei sale iubite. Bărbatul l-a lovit cu o șurubelniță în zona capului, iar apoi a fugit, potrivit Poliției Hunedoara, citate de Mediafax.

S-a întâmplat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă. Tânărul a fugit din carantină, a mers la locuința fostei iubite, o tânără in vârstă de 22 de ani din municipiul Petroșani. A spart ușa locuinței și l-a lovit pe actualul iubit, un tânăr in vârstă de 25 de ani, cu o șurubelniță în zona capului, fără a-i pune acestuia viața în pericol, după care a fugit.

În aceasta dimineața polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara, au identificat autorul, acesta fiind prins la scurt timp după comiterea faptei și au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de zădărnicirea combaterii bolilor, violare de domiciliu și lovire”, precizează reprezentanții Poliției Hunedoara.

sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version