În ce condiții poți merge la sală sau la înot

Regulamentul privind condițiile ce trebuie respectate în cazul accesului în baze sportive, pentru competiții, dar și regulile impuse sălilor de fitness și piscinelor a fost publicat înn această dimineață în Monitorul Oficial.

Ordinul comun emis de Ministerul Sportului și Ministerul Sănătății prevede condițiile în care se pot desfășura antrenamentele sportivilor de performanță, precum și măsurile ce trebuie impuse sălilor de fitness și aerobic.

La capitolul condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească bazele sportive se menționează că accesul trebuie să se facă pe bază de programare, iar folosirea „spațiilor care prezintă risc epidemiologic semnificativ”, cum e cazul dușurilor, a saunei sau a sălii de masaj, nu este permisă, potrivit Mediafax.

Accesul în vestiare se face cu respectarea distanței de siguranță: doi metri între utilizatori și patru metri pătrați pentru fiecare utilizator. Vestiarele trebuie să fie prevăzute cu produse de curățenie și dezinfecție a mâinilor și dezinfectate înainte și după fiecare utilizare.”, se menționează în document.

Ordinul prevede că este interzisă eliminarea salivei în spațiul de antrenament, „dat fiind că particulele de salivă sunt mediul cel mai propice pentru răspândirea SARS CoV-2”.

Este recomandat ca participanții să ajungă la momente diferite la locul de desfășurare a competiției, pentru a evita aglomerarea de persoane în anumite puncte. În funcție de infrastructura locației, este recomandat să fie folosite căi diferite către punctul de desfășurare a competiției”, potrivit ordinului comun semnat de Ministerul Tineretului și Ministerul Sportului.

Sunt menționate și regulile după care se vor desfășura conferințele de presă. Acestea se pot desfășura exclusiv online, iar declarațiile de presă vor fi oferite reporterilor doar individual, păstrând distanța de siguranță.

Înaintea reluării antrenamentelor, sportivii și fiecare persoană absolut necesară pregătirii sportive vor sta obligatoriu o perioadă de 14 zile în izolare la domiciliu împreună cu toate persoanele care locuiesc la acel domiciliu.

În cazul procedurii de organizare a meciurilor, echipele vor ajunge la stadion la ore diferite, astfel: echipa gazdă cu 75 de minute înaintea începerii jocurilor, iar echipa oaspete cu 90 de minute înaintea orei de start a jocului.

Intrarea pe teren a echipelor se face fără copii însoțitori și fără mascote. Nu se vor face poze de grup la centrul terenului. Se va evita ceremonia salutului prin strângere de mână la începutul jocului, arată documentul menționat anterior.

Se va amenaja la stadion un spațiu de izolare pentru cel puțin o persoană cu simptomatologie COVID-19, care să fie ventialt, să nu comunice cu alte incinte sau spații definite”, se arată în Ordin.

În cazul piscinelor și a bazinelor olimpice, se recomandă digitalizarea practicilor administrative, pentru ca cei care intră în aceste locații să nu fie nevoiți să completeze datele personale pe hârtie.

În apă, fiecărui înotător trebuie să îi revină exclusivă de cel puțin 12 metri pătrați. Accesul la tobogan, acolo unde este cazul, se va face cu respectarea distanței de cel puțin doi metri între persoane și evitarea supraaglomerării. Șezlongurile vor fi așezate astfel încât să permită între ele o distanță de doi metri în oricare direcție pentru persoanele care nu sunt din aceeași familie. Gustările și băuturile servite vor fi preambalate individual.

În privința sălilor de fitness și aerobic, fiecare utilizator va fi instruit să își spele mâinile înainte și după antrenament. Se interzice folosirea în comun a dușurilor, saunei și altor zone cu risc mare de transmitere a virusului.

sursa: digi24.ro

sursa foto: playtech.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version