Pe rețelele de socializare au apărut mai multe informații potrivit cărora polițiștii ar fi amendat pe unii cetățeni pentru că nu au trecut în declarația pe propria răspundere intervalul orar în care părăsesc domiciliul.
La întrebarea observatorulph.ro ”Trebuie să trec în declarația pe propria răspundere orele între care plec de acasă?” Răspunsul Poliției a fost ”NU”, deoarece ”forumularul nu prevede o rubrică pentru intervalul orar”.
Reamintim că, potrivit ordonanțelor militare, este permisă circulația în afara locuinței doar pentru următoarele motive:
-
deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
-
deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
-
deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
-
deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
-
deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
-
deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sangvină;
-
deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat; deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
-
deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.
