Lista trenurilor suspendate temporar în trafic intern

CFR Călători a anunțat suspendarea de noi trenuri, măsură luată pentru combaterea răspândirii infecției cu Covid-19, coroborat cu adaptarea capacității de transport la traficul de călători rezultat în urma deciziei companiilor/societăților de a promova munca de la domiciliu pentru angajații lor.

Astfel, CFR Călători a luat măsuri de suspendare temporară a unor trenuri în trafic intern pentru perioada 20 martie – 16 aprilie 2020, cu posibilitatea de prelungire, fără a afecta însă posibilitatea de mobilitate a pasagerilor. 

„Facem mențiunea că la momentul prezent, CFR Călători nu are secții închise la operare. A fost redus numai numărul de trenuri pe anumite rute, fără afectarea nevoilor de deplasare.

În funcție de evoluția situației, măsurile de suspendare temporară a unor trenuri vor fi luate astfel încât să se asigure în continuare mobilitatea pasagerilor și să se adapteze cât mai bine cerințelor de trafic pe intervalele orare cele mai solicitate ale unei zile. Orice modificare în graficul de circulație a trenurilor va fi anunțată public.

Precizăm că măsurile luate în această perioadă de companie au ca scop restrângerea răspândirii infecției cu Covid-19, protecția, siguranța și securitatea călătorilor și a personalului propriu”, precizează CFR Călători.

Pasagerii sunt sfătuiți ca, înainte de efectuarea călătoriei, „să se informeze despre posibilele modificări survenite în circulația trenurilor la personalul din stații sau: 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/ 021.319.0358 – Biroul Relaţii cu Publicul din Gara de Nord București;
în aplicația TRENUL MEU (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren sau pe https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Trains), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic internațional / Mers tren internațional”.

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile cu circulație suspendată în trafic intern vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. (Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie).

CFR Călători solicită pasagerilor săi respectarea atât a setului de reguli de igienă și comportament emis de Ministerul Sănătăţii în vederea restrângerii răspândirii infecției cu Covid-19 și a efectelor acesteia pe teritoriul ţării noastre, cât și respectarea deciziilor luate de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență și organele competente.

„Pentru restrângerea efectelor, protecția, siguranța și securitatea călătorilor/ partenerilor de călătorie și a personalului propriu, rugăm toți călătorii să își planifice din timp călătoria, să îşi procure cu anticipație legitimaţiile de călătorie, de preferat online, să respecte Setul de reguli emis de Ministerul Sănătăţii și deciziile organelor abilitate, să mențină distanța de cel puțin 1 metru față de celelalte persoane din punctele de vânzare bilete și să efectueze plata cu cardul acolo unde este posibil în punctele de vânzare bilete”, mai precizează CFR Călători.

(foto cu caracter ilustrativ)

Lista trenurilor suspendate temporar:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Exit mobile version