Conductă de apă din Haţeg, reparată cu ţepuşe de lemn

Găurile din conducta de alimentare cu apă a orașului Hațeg, județul Hunedoara, au fost astupate cu icuri de lemn. Un localnic a făcut o fotografie, iar imaginea a devenit virală. Ulterior, compania Apa Prod Deva a precizat că aceea conductă nu a mai fost schimbată din anul 1978, scrie Informația Văii Jiului.

O conductă din 1978 plină de găuri din Haţeg a fost reparată în stil românesc, iar de-a lungul timpului conducta a fost ornată cu nenumărate dopuri, care arată ca nişte ţepuşe de lemn. Compania ”Apa Prod” Deva anunţă că fotografia care circulă pe internet este reală și au precizat că acea conductă nu a mai fost schimbată din anul 1978 , atunci când a fost făcută alimentarea cu apă în zonă.

”Acea conductă este din anul 1978 și face parte din aducțiunea Sântămăria Orlea- Hațeg. Tronsonul de conductă, pe o distață de 580 metri, urmează să fie înlocuit în perioada următoare. Acesta a fost prevăzut pentru înlocuire iar, la momentul de față, suntem în situația de achiziție a conductei și materialelor necesare înlocuirii acestui tronson.

Valoarea acestor lucrări este de aproximativ 145.000 euro. În următorul program de investiții european este cuprinsă înlocuirea întregii conducte de aducțiune de la Sântămăria Orlea până la rezervorul de înmagazinare al orașului Hațeg, pe o lungime totală de 3,2km. Lucrările prevăzute în POIM vor demara în al treilea trimestru al acestui an”, au precizat reprezentanții Apa Prod Deva pentru Informaţia Văii Jiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...
Exit mobile version