Managerul Spitalului Județean Constanța, despre femeia care a murit după 16 ore de așteptare la Urgențe: ”E curios. S-a întâmplat ceva”

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Constanța consideră ”curios” cazul femeii care a murit după ce a așteptat 16 ore la Urgențe. ”S-a întâmplat ceva”, a spus Cătălin Grasa, managerul unității, potrivit căruia pacienta nu a stat în tot acest timp ”pe scaun, ci pe targă, scrie Libertatea.ro.

Dr. Cătălin Grasa, managerul Spitalului Județean de Urgență Constanța, a prezentat într-o conferință de presă ”filmul evenimentelor, de când s-a internat, până când a survenit decesul, în resuscitare”.

Grasa a spus că femeia ”s-a prezentat pentru fenomene de dispnee, pe niște afecțiuni cronice cardio-pulmonare”. Managerul apreciază decesul pacientei ca fiind unul ”curios”.

Managerul Cătălin Grasa a precizat că ”există amănunte pe care la ora actuală nu avem cum le clarifica decât după autopsie”.

”Ce este curios, pe tot parcursul cât a stat pe UPU a fost pe cod verde, însemnând că este conștientă, colaborantă, hemodinamic și respirator echilibrată. Deci nu a fost pe cod roșu sau cod galben. Dintr-odată, seara se deteriorează astfel încât se necesită a merge pe cod roșu și acolo să fie fără răspuns la manevrele de resuscitare. S-a întâmplat ceva. A fost o decompensare ireversibilă și așteptăm să vedem și noi cauza”, a spus Grasa.

Managerul spitalului a precizat că în tot acest timp femeia nu a stat pe scaun ci pe targă: ”Nu era scaun, era targă. Poliția a fost în UPU să poată să vadă, ancheta este mai mult decât necesară”.

citește mai multe pe Libertatea.ro, foto captura video

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version