8000 de ordine provizorii de protecție emise de Poliția Română într-un an. Violența domestică prezentă mai mult în mediul urban

S-a încheiat un an de când poliţiştii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației, pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima să nu fie nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.

IGPR: Pe parcursul anului 2019, la nivel național, polițiștii au emis 7.986 de ordine de protecție provizorii, dintre acestea 2.958 fiind transformate în ordine de protecție.

Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Cea mai parte a ordinelor de protecție provizorii a fost emisă la solicitarea victimelor, 39 la solicitarea altor persoane și 77 la solicitarea altor instituții abilitate în acest sens. Din punct de vedere al locului comiterii faptei, 66% dintre ordinele de protecție provizorii au fost emise pentru fapte comise în mediul urban.

De asemenea, anul trecut, instanțele judecătorești au emis 7.899 de ordine de protecție. Cele mai multe (7.146) au fost emise la solicitarea victimelor, 578 la solicitarea procurorului și 175 la solicitarea altor instituții.

În ceea ce privește faptele penale din domeniul violenței domestice, în 2019, față de anul precedent (2018), au fost înregistrate scăderi cu peste 64% la infracțiunile de exploatarea cerșetoriei și cu peste 12% la cele privind folosirea unui minor în scop de cerșetorie, cu 36% la cele de vătămare corporală, cu peste 21% la tentativă de omor, cu 16% la faptele de corupere sexuală a minorilor, cu peste 12% la loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte și cu peste 5% la abandon de familie.

De asemenea, sunt în scădere faptele de șantaj (cu peste 9%) și determinarea sau înlesnirea sinuciderii (cu 100%).

Din punct de vedere al locului comiterii faptelor, cele mai multe infracțiuni (aproape 78%) s-au comis la domiciliul subiecților.

Pentru a veni în  sprijinul victimelor, acum un an, legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia.

Astfel, la sfârșitul anului 2018, a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști.

Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.

Mai multe info aici:

https://www.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/ordinul-de-protectie-provizoriu-emis-de-politisti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version