Medicul de la Spitalul Județean din Focșani care a consultat bebelușul de 4 luni și jumătate care a murit de pneumonie după ce a fost trimis de la spital acasă susține că a consultat pe îndelete copilul, care nu prezenta simptome ale unei afecțiuni respiratorii.
„În data de 6 decembrie, la ora 12:14, am consultat copilul Petre Daria Maria, în vârstă de patru luni și jumătate. La examenul clinic, nu am depistat simptomatologii respiratorii, copilul respira bine, avea un tonus bun, a fost consultat pe îndelete. Temperatura intrarectală a fost de 36,8 grade, i-am administrat un antitermic. La examenul clinic am găsit un faringe hiperemic, fără alte modificări vizibile. Copilul a primit o rețetă acasă cu antitermic și simptomatice”, a spus Mihaela Mihalache, medicul care susține că a consultat bebelușul. În schimb, familia a anunțat că va iniția demersuri pentru sancționarea medicului, conform Libertatea.ro.
Tragedia a fost făcută cunoscută publicului după o postare pe Facebook a unui apropiat al familiei copilului. Omul a povestit că fetița a fost dusă la spital pe 6 decembrie, iar aici i s-ar fi pus diagnosticul de roșu în gât.
Părinții, care locuiesc în comuna Garoafa, județul Vrancea, ar fi fost trimiși acasă cu bebelușul, care a murit a doua zi dimineață. În urma necropsiei, medicii legiști au stabilit că fetița avea pneumonie.
sursa Libertatea.ro
