Simona Halep a fost exclusă din lotul național de tenis. Ce privilegii a pierdut

După ce Simona Halep a fost depistată pozitiv cu roxadustat la US Open 2022, Federația Română de Tenis a decis ca sportiva să fie exclusă din lotul național de tenis pentru anul 2023.

Astfel, tenismena aflată momentan pe locul 10 WTA, nu va mai putea beneficia gratuit de facilitățile oferite de Centrul Național de Tenis, și de Complexul Olimpic de la Izvorani în anul 2023.

În lotul național pe care îl întocmim la federație se regăsesc jucătoarele clasate între locurile 1 WTA și 200 WTA. Ele intră automat și asta înseamnă că pot folosi gratuit facilitățile de la Centrul Național de Tenis și de la Izvorani. Lotul de senioare se întocmește pe baza clasamentului WTA. Dintre jucătoarele din lotul național, sunt selectate pentru Fed Cup cele mai în formă. Iar dacă este nevoie, se pot lua jucătoare și din lotul de tineret. Noi nu scoatem pe nimeni din lot decât dacă se accidentează sau face ceva disciplinar”, a declarat pentru ProSport antrenorul federal, Gabriel Moraru.

Astfel, în 2023, din lotul național de tenis vor face parte Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian, Gabriela Talabă-Lee, Alexandra Cadanțu, Irina Bara, Miriam Bulgaru, Cristian Dinu, Ilona Ghioroaie și Andreea Roșca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version