Declarații șocante în cadrul emisiunii „Chefi la cuțite”. Cum explică Antena 1 decizia de a difuza imaginile – LINK VIDEO

Un episod al emisiunii „Chefi la cuțite” a creat revoltă. Asta deoarece unul dintre concurenții care au participat la show a făcut dezvăluiri șocante, mărturisind că ucide şi arde câini și pisici și povestind în detaliu cum chinuia animalele. Antena 1 a trimis un comunicat  explicând decizia de a difuza imaginile.

„Decizia editorială dificilă de a difuza «necenzurat» povestea concurentului Vasile Cvasnei a fost un demers strict jurnalistic, făcut cu prudenţă şi pentru a atrage atenţia asupra unor probleme care sunt considerate a fi de interes public justificat şi care au fost descoperite şocant, într-un context paşnic, de divertisment, respectiv într-un show culinar. 

Dezvăluirile pe care concurentul le-a făcut în faţa camerelor cu privire la actele de cruzime am considerat că nu puteau fi trecute cu vederea, iar faptele despre care a povestit au fost aspru sancţionate în cadrul emisiunii de către cei trei chefi, care au refuzat chiar să mai jurizeze preparatul, în urma dezvăluirilor făcute de concurent.

Ca urmare a reacţiilor provocate, pentru care ne exprimăm regretul, acest moment va fi eliminat din emisiune, atât la redifuzarea acesteia, cât şi în online“, au transmis oficialii Antena 1 pentru Adevărul.

Vasile Cvasnei, un bucătar din Republica Moldova, a povestit că a crescut câini de vănătoare pentru a-l ajuta în timpul partidelor: „Dacă prindeau o pisică, le dădeam voie să se joace cu ea. Fiind foarte enervat pe ele, pentru că erau foarte multe şi intrau în gospodăria noastră şi stricau tot ce era pe acolo, le trăgeam o mamă de bătaie, după asta le scoteam în afara ogrăzii şi le jupuiam şi mă uitam ce au mâncat, ce nu au mâncat, şi le dădeam foc apoi. Făceam asta ca să nu polueze aerul, pentru că pisica face un miros neplăcut. În timp ce le ardeam, era un singur miros neplăcut, de carne coaptă“, a declarat tânărul.

VIDEO AICI

sursa Adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version