Trei aeronave Eurofighter Typhoon germane au aterizat la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Alte trei aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane au aterizat joi, 24 februarie, în jurul orei 17.30, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, alăturându-se, astfel, celor trei aeronave germane care efectuează, din 17 februarie, misiuni în țara noastră.

Detașamentul german va executa, alături de militari ai Forțelor Aeriene Române şi ai Forţelor Aeriene Italiene, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, în următoarele trei săptămâni.

Forţele Aeriene Germane au mai fost prezente în România, în vara anului trecut, alături de Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în baza Declaraţiei comune privind interoperabilitatea aeronavelor Eurofighter Typhoon pentru executarea în comun a misiunilor de poliţie aeriană.

Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare. sursa: Ministerul Apărării Naționale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

The Definitive Guide to 1xbet Review 1xbet review2577

The Cons and Pros of Purchasing 1xbet Review Used. When venturing into online sports betting, it’s necessary to opt for trustworthy platforms famend for their...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...
Exit mobile version