Noi reguli de închidere a mediilor elevilor. Lista materiilor la care se vor da teze

Elevii vor relua cursurile începând de luni, 8 noiembrie, în format online sau fizic, în funcție de rata de vaccinare a personalului didactic și nedidactic din fiecare unitate de învățământ în parte.

În ceea ce privește notarea elevilor, ministrul Educației a anunțat că mediile din semestrul I vor putea fi încheiate cu doar două note, iar numărul de teze va fi redus.

Astfel, elevii de clasa a VIII-a vor avea o teză mai puțin, iar elevii de liceu vor avea, de asemenea, trei teze în loc de 4 ca până acum.

În plus, ponderea tezelor va fi de numai 25% la stabilirea mediei.

Tezele se vor da în format fizic, începând din 6 decembrie.

Acolo unde acest lucru nu este posibil, mediile d epe primul semestru vor fi încheiate în semestrul al doilea.

Lista teze Liceu – filieră teoretică:
  • Filologie: Limba română + Limba modernă 1 + Istorie/Geografie (la alegere)
  • Științe sociale: Limba română + Limba modernă 1 + Istorie/Geografie (la alegere)
  • Matematică-informatică: Limba română + Matematică + Informatică
  • Științele naturii: Limba română + Matematică + Fizică/Chimie/Biologie (la alegere)

Lista completă a materiilor la care se dau teze:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Exit mobile version