Nicolae Ceauşescu a avut două instrumente pentru a plăti rapid datoria externă a României: înfometarea populaţiei prin forţarea exporturilor şi rezerva de aur a ţării. Dacă de foametea din anii ’80 îşi amintesc toţi cei care au trăit-o, despre soarta rezervei de aur nu se ştie mare lucru.
Înstrăinarea zecilor de tone de aur fin s-a făcut nu doar în contextul crizei globale, ci şi al constrângerilor la care era supusă RSR de către FMI, după cum reiese dintr-o amplă analiză privind evoluţia stocurilor de aur ale România în ultimul deceniu de comunism.
Criza economică din perioada 1979 – 1982, generată de dublarea preţului real al ţiţeiului şi extinderea recesiunii în ţările puternic dezvoltate şi-a pus puternic amprenta asupra României, sarcina datoriei externe fiind şi mai mult îngreunată şi de aprecierea dolarului SUA cu circa 25% în intervalul 1980-1982, în condiţiile în care majoritatea împrumuturilor erau contractate în moneda americană.
Toate acestea au determinat regimul comunist să ia o serie de măsuri care au dus la impunerea economiei centralizate şi la restricţii severe în privinţa deţinerii aurului de către populaţie, scriu analiştii BNR, coordonaţi de guvernatorul Mugur Isărescu, într-un amplu studiu privind „Evoluţia stocului de aur al Băncii Naţionale a României în perioada comunistă (1946-1989)”. Potrivit BNR, studiul nu se bazează pe „ficţiunea statisticilor întocmite de autorităţile comuniste”, ci pe date din Arhiva BNR, comparate cu cele ale CC al PCR.
Citește articolul integral pe adevarul.ro
